În articolul anterior am discutat despre terenuri agricole și despre forța de muncă. Acum a venit rândul culturilor și al animalelor pentru a fi măsurate și comparate.

Aceeași strategie – Farm to Fork încurajează și producerea de cât mai multe alimente pe plan local și mai aproape de consumator. Iar faptul că noi avem un număr atât de mare de fermieri, este o oportunitate de care trebuie să beneficiem în atingerea acestei strategii.

Ce se cultivă și ce să cultivăm?

În 2020 în Uniunea Europeană, principalele culturi, în funcție de cantitatea recoltată și nu de suprafața pe care sunt cultivate au fost: grâul, sfecla de zahăr, porumbul, legumele proaspete, orzul și cartofii. Iar producția mică a României de sfecla de zahăr, mă face să mă întreb – noi de ce nu producem așa de multă sfeclă de zahăr? La noi de ce se tot închid fabricile de zahăr?

Însă ce este cu adevărat interesant este graficul unde vedem cum a evoluat prețul pentru produsele agricole, unde observăm că cartoful, fructele și legumele au avut creșterile de preț cele mai spectaculoase în perioada 2015-2020, pe când uleiul de măsline și sfecla de zahăr au avut cele mai mari scăderi ale prețului. Iar pentru restul culturilor acesta a fost relativ constant în aceeași perioadă.

Mai departe aflăm că stăm foarte bine la producția de cereale, locul 5 din Uniune (chiar locul 2 la porumb).

Însă avem de departe cea mai slabă productivitate la cultura cartofului. Noi practic cultivăm cam aceeași suprafață cu cartofi ca Țările de Jos (Olanda), dar recoltăm aproape cu 50% mai puțin decât o fac ei. Chiar m-aș bucura să aflu de ce!

În continuare avem statistici despre producțiile de legume și fructe, unde nu contăm mai deloc, cu excepția merelor, unde suntem pe locul 5, cu o producție de peste șase ori mai mică decât a polonezilor (locul 1), asta ca să înțelegeți de ce mâncăm mere poloneze și prune, unde suntem locul 1, cu o producție de peste 4 ori mai mare decât a Franței de pe locul 2. Oare ce facem cu atâtea prune??

Și animalele?

În aceeași Uniune, porcul este animalul cu cea mai mare populație (146 milioane de capete în 2020), urmat de bovine cu 76 milioane de capete, oi cu 62 de milioane de capete și capre cu 12 milioane de capete. Toate aceste numere sunt în medie cu 8-9% mai mici decât cele de acum 10 ani, ceea ce înseamnă că populația de animale din UE este în scădere, mai ales în contextul în care strategia Farm to Fork își propune ca să adopte un nou regulament pentru hrana animalelor.

În ultimii cinci ani și prețul acestor animale a fost destul de constant, cu excepția porcului, unde au fost anual mari fluctuații, alimentate în special de epidemia de pestă porcină africană.

Doar la numărul de oi (locul 2) și numărul de capre (locul 3) apărem în grafic.

Următoarele două grafice din raport ne arată exact unde România trebuie să se axeze în următorii 10 ani – în sectorul zootehnic. Avem cea mai mică densitate de animale per hectar agricol și probabil cel mai mic număr de animale per fermă agricolă.

Producția de carne a fost destul de puțin fluctuantă în ultimii 16 ani în UE, producția de carne de porc având o ușoară creștere, iar producția de carne de pui, practic a explodat și cel mai probabil acest trend se va menține încă câțiva ani buni de acum înainte. 

Producțiile de carne de oaie și capră au avut un declin destul de mare în aceeași perioadă.

Și așa cum era de așteptat România nu apare în nici un grafic la producția de carne.

la producția de lapte și de produse din lapte situația este identică – nu contăm foarte mult.

Tot ceea ce am citit pâna acum înseamnă un potențial uriaș pentru România, care are o producție agricolă în sectorul vegetal enormă, însă exportăm după cum bine știm cerealele și importăm carne și alte produse. Trebuie investit masiv în creșterea animalelor și abatoare.

În următorul articol, vom vedea din punct de vedere financiar, ce înseamnă o parte din cifrele și statisticile prezentate.