Citind cartea 2062: Lumea creată de inteligența artificială scrisă de către expertul în IA, Toby Walsh, am realizat că foarte mulți dintre noi, nu au o definiție a acesteia, că nu au o “imagine” despre ce este această inteligență artificială. Pentru a simplifica cât mai mult definiția inteligenței artificiale, propun să ne concentrăm pe cel de-al doilea cuvânt – artificială.
Acum mai bine de 100 de ani, în 1903, mai exact, frații Wright aveau primul zbor cu un aparat de zbor mai greu decât aerul (avion). Până atunci, erau mulți cei care credeau că oamenii nu vor putea zbura în următorii 100 de ani cu astfel de aparate. De ce? Pentru că aceștia își imaginau că oamenii vor zbura precum păsările – folosindu-se de aripi mobile, care vor fi în mișcare atunci când vom zbura. Însă zborul pe care omul l-a reușit este unul “artificial”. Avem în continuare aripi, însă acestea sunt în majoritatea cazurilor fixe, iar pentru propulsie folosim de cele mai multe ori motoare cu combustie.
Așa că pornind de la analogia cu zborul, să ne gândim la ce este definiția inteligenței artificiale. Termenul de inteligență artificială, se referă la sisteme sau la mașini, care imită inteligența umană și care se pot îmbunătăți în mod repetat, în baza informațiilor colectate.
Practic IA este un calculator, care ne imită, dar care este capabil să învețe din experiențele și informațiile pe care le colectează. În viziunea unor persoane o IA capabilă să învețe singură, se numește inteligență adaptivă, însă eu cred că la fel cum oamenii pot învăța din experiențele avute și informațiile primite, tot asta trebuie să facă și o IA.

Până și modul în care multe dintre IA sunt dezvoltate ne arată că acestea trebuie să beneficieze de inteligență adaptivă – de cele mai multe ori, cercetătorii creează două IA, cu scopul de a le pune “să se lupte între ele”, să învețe și să devină mai inteligentă concurând cu cealaltă. De exemplu, cercetătorii creează o IA care are ca scop să genereze imagini, cu oameni care nu există în realitate, imagini cât mai reale. Dar în același timp, se mai creează o altă IA, care are ca scop să deosebească imaginile create de către prima IA. Astfel, prima IA se antrenează să devină cât mai bună în a crea imagini, pe când cea de-a doua se va perfecționa în a le recunoaște pe cele false.
Un astfel de exemplu este pagina web This Person Does Not Exist, unde la fiecare reîmprospătare a paginii, veți primi o imagine a unui om, care nu există în realitate, întreaga imagine fiind concepută de către o IA.





0 Comments