Această carte este continuarea, sau așa speram eu a seriei Metro. Prima din serie (și pe care eu am citit-o) este Metro 2033, o carte care nu m-a impresionat în mod deosebit, dar care nu a fost chiar proastă.
Cumva, eu speram ca această carte să continue firul narativ din cartea anterioară, care s-a terminat fix în punctul culminant din punctul meu de vedere, însă nu a fost așa.
Metro 2034, păstrează o parte din personajele existente, dar aduce și altele. Însă după cum am spus, povestea este diferită. Este vorba despre o epidemie care apare în metrou și despre cum aceasta este oprită. În același timp, avem și povestea unei fete, exilate din metrou, împreună cu tatăl ei și care revine și își găsește alesul în același timp.
Am în bibliotecă și cel de-al treilea volum Metro 2035, însă parcă nu m-aș grăbi să îl citesc.
Însă este o serie de cărți SF, foarte apreciate de multe persoane și poate ție îți va face plăcere să o citești.
În final, un fragment din carte, care mi-a plăcut:
Orașul ăla de sus e ca viața mea de mai-nainte. Nu are niciun viitor. Numai amintiri, și ele nu-mi aparțin. Numai stafii. Știi, cât am fost acolo sus am înțeles ceva foarte important…Sașa șovăi. Speranța e ca sângele. Cât timp îți mai curge prin vene ești încă în viață. Vreau să sper.






0 Comments