Pot spune că m-am îndrăgostit de scriitorul portughez Jose Saramago, după ce am citit cartea Eseu despre orbire și abia așteptam să-i vină rândul acesteia, denumită Eseu despre luciditate.

Veți afla după ce parcurgeți o bună parte din carte, ca povestea din aceasta este țesută ca continuare a celei din Eseu despre orbire și este despre cum reacționează guvernul unei țări, atunci când în cadrul alegerilor naționale, majoritatea voturilor sunt nule, fiind albe, fără nici o opțiune de vot aleasă.

Cartea începe foarte bine și are o acțiune foarte dinamică, urmată apoi, aș zice eu de un moment de acalmie, în care nu mai este așa de interesantă, până când chiar doream să renunț în a mai citi cartea, însă apoi revine cu o acțiune în stilul obișnuit Saramago.

Este o carte pe care bineînțeles că o recomand, deși nu se ridică la nivelul Eseu despre orbire, însă cu care nu îți vei pierde vremea citind-o.

Fragmentul care mi-a plăcut din carte ar fi următorul:

…cea mai sigură diferențiere pe care am putea să o stabilim între oameni nu este să-i împărțim între isteți și proști, ci în isteți și prea isteți, cu proștii facem ce vrem, cu isteții soluția este să-i punem în serviciul nostru, pe când cei prea isteți, chiar când sunt de partea noastră, sunt intrinsec periculoși…….