În această minunată carte, Eddy de Wind, a scris cotidianul vieții zilnice a unui deținut de la Auschwitz. Și fără a vă oferi spoilere despre carte – Edy a fost unul dintre cei mai norocoși (dacă mă pot exprima așa), pentru că a avut parte de un “block” ușor, a fost majoritatea timpului într-o brigadă medicală. Cei mai nefericiți au fost duși în brigade care munceau în mine, la construcții sau care făceau alte activități mai cumplite.

Eddy de Wind, a ajuns în lagăr alături de soția sa și a reușit să supraviețuiască și să fie tot în lagăr și în momentul eliberării sale de către Armata Sovietică.

La fel ca în cartea lui Frankl, Omul în căutarea sensului vieții, și aici am observat că iubirea și speranță a fost ceea ce i-a ținut în viață pe majoritatea supraviețuitorilor, mai ales atunci când hrana, munca și medicamentele te duceau pe drumul opus vieții.

…..erau numai piele și os. Nu, moartea nu se înfățișase ca un dușman, ci ca un mântuitor. O unguroaică, Judith, o chema, plângea, Oscha-ul a lovit-o în piept: “Nu plânge gâscă proastă. – Ce vei face cu noi, Oscha?, a întrebat. – O să vă omor pe toate! – Dar îmi doresc atât de mult să-mi văđ părinții. – O să-i vezi, pe lumea ailaltă.