Un scurt ghid pentru a cumpăra o dronă agricolă

Acest articol reprezinta versiunea completă și tradusă în limba română a articolului identic scris de mine și publicat în revista Future Farming și poate fi consultat în următorul link:

https://www.futurefarming.com/tech-in-focus/drones/a-short-guide-on-buying-a-drone

Dronele agricole pentru aplicarea de tratamente fitosanitare sunt unul dintre cele mai discutate subiecte din agricultura de precizie astăzi, alături de roboții autonomi. Chiar dacă este un domeniu relativ nou, fermierii au deja la dispoziție o gamă largă de modele și producători din care să aleagă. Dar ce ar trebui să iei în considerare atunci când cumperi o dronă de pulverizare?

Trebuie să subliniez de la bun început că, în cele mai multe cazuri, aceste drone pot fi folosite și pentru monitorizarea câmpurilor folosind diferiți senzori sau pentru răspândirea substanțelor granulare solide, cum ar fi fertilizatorii sau semințele. Dar ne vom concentra pe pulverizare, care este scopul principal pentru care vei folosi un astfel de instrument.

Trebuie să ai în vedere acest lucru – drona de pulverizare este un instrument destinat aplicării substanțelor de protecție a plantelor din câmpurile tale, așa că ar trebui să îți orientezi căutarea asupra lucrurilor care o fac mai eficientă în această sarcină. Nu te concentra pe opțiuni secundare, cum ar fi numărul de camere, aplicații strălucitoare sau joystick-uri și alte astfel de accesorii inutile.

1. Duze – așa cum am menționat, sarcina principală este să aplici produse de protecție a culturilor. Iar duzele sunt una, dacă nu cea mai importantă parte în realizarea acestui lucru. Ține cont că încă multe drone sunt echipate cu duze similare sau identice cu cele găsite la mașinile de pulverizare tradiționale. Și chiar dacă acest lucru ar putea părea un avantaj, nu este. Pentru că, în cazul pulverizării cu drone, amestecul de produse de protecție a culturilor (CP) cu apă are un raport diferit – se folosește mult mai puțină apă sau așa-numitul volum ultra scăzut (ULV – Ultra Low Volume). Aceasta înseamnă că amestecul este, de obicei, mai vâscos sau are o proporție mai mare de particule solide în apă solide în suspensie). Drept rezultat, duzele se pot înfunda frecvent sau pot aplica o cantitate diferită de substanță pe hectar decât este dorit.

2. Pompa – urmând logica de mai sus – vrei să fii sigur că drona ta este echipată cu o pompă (sau mai multe) care poate gestiona astfel de substanțe vâscoase. Este mai important acest aspect decât să ai o pompă capabilă să livreze un volum mare de amestec într-un timp scurt, deoarece cu drone vei aplica volume scăzute de amestec.

3. Bateriile și generatoarele– câte minute poate zbura o dronă cu o baterie complet încărcată este important. Dar știi ce este și mai important? Cât de repede poți reîncărca acea baterie. Așa că acordă multă atenție acestui factor atunci când îți faci temele înainte de a lua o decizie. Dimensiunea generatorului electric este de asemenea importantă aici, deoarece nu vrei să folosești o remorcă mare în spatele autoturismului pentru a transporta drona, generatorul și alte accesorii.

Pe lângă acești trei factori foarte importanți de mai sus, alege și dealerul cu cel mai bun și mai rapid service din zona ta, deoarece stropirea cu drona nu este menită să înlocuiască MET-urile purtate, tractate sau autopropulsate – ar trebui să fie văzută ca o ambulanță pentru culturile tale. Când condițiile nu sunt potrivite pentru pulverizatoarele tradiționale, iei drona și faci treaba.

În final, acordă o mare atenție legislației locale privind operarea dronelor și aplicarea produselor de protecție a culturilor cu drone. În cele mai multe țări din lume, acest aspect nu este bine sau deloc reglementat și ai putea întâmpina probleme.

Dacă folosești o dronă sau dacă plănuiești să cumperi una, contactează-mă la iulian@stefan.com.ro și spune-mi gândurile tale despre ghidul meu. Ce am omis și consideri important? Aș dori să aud părerea ta.

Cred că te-ar putea interesa și …

Odiseea Adriatică

Odiseea Adriatică

Nu mai știu cum de am ajuns să cumpăr această carte, dar îmi aduc aminte că am citit undeva o recomandare super...

Vegetariana

Vegetariana

Vegetariana, este o carte care împlinește puțin mai mult de un an de când am cumparat-o, principalul motiv fiind acela...

0 Comments

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.