Strania istorie a comunismului românesc (și nefericitele ei consecințe) este deja a doua carte scrisă de către istoricul Lucian Boia pe care o citesc și care mi-a plăcut chiar mai mult decât prima și singurul motiv pentru care am subliniat (evidențiat cu un marker) mai puțin de jumătate din carte, este că nu am avut markerul de evidențiere la îndemână tot timpul.

Cartea aduce spune o istorie pe care eu o găsesc suficient de bine documentată și obiectivă a istoriei comunismului în România și bineînțeles modificările și schimbările din societatea românească pe care le-a adus acesta și cum o parte (mare) din acestea, însă au efect asupra societății noastre și azi.

Și mi-a plăcut faptul (chiar l-am găsit extrem de interesant) ca deși societatea românească nu avea deloc înclinații comuniste la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, însuși numărul membrilor și activiștilor partidului comunist (sau a variațiilor acestui partid) erau extrem de scăzute, numărând câteva mii sau uneori chiar sute, la Revoluția din decembrie 1989, oamenii nu s-au revoltat împotriva comunismului ci mai mult împotriva regimului care îi depriva în mod exagerat de bunuri materiale esențiale, în special alimente. Adică simplu spus, nu am fost comuniști, în ADN, însă și când i-am răsturnat pe comuniști, am făcut-o de foame, nu că muream de dragul democrației. Și asta este un lucru pe care sincer, îl observ din ce în ce mai limpede și frecvent și în actuala societate.

Însă cel mai bine citiți aceasta carte, pe care o recomand din toată inima și pentru a vă convinge încă puțin, vă las și un pasaj din aceasta. 

Oamenii, în majoritatea lor, s-au revoltat din motive mai curând “alimentare” decât filozofice. Nu împotriva comunismului ca sistem, ci ca răspuns la insuportabila deteriorare a condițiilor de trai, vinovat nefiind socotit neapărat regimul, ci Ceaușescu.