Blink – Decizii bune în 2 secunde

Blink – Decizii bune în 2 secunde este o carte în care autorul Malcom Gladwell, ne explică de ce, când și cum este bine să ne urmăm instinctul și cum putem lua decizii excelente cu un minim de informații. Însă în același timp, ne arată și cum putem face exact opusul acestui lucru, cum și ce să nu facem pentru a lua decizii proaste în două secunde.

Sunt mai mulți factori care ne influențează capacitatea de a lua decizii, iar unul dintre factorii importanți, în viziunea mea, după ce am citit această carte, este reprezentat de prejudecățile pe care  le avem față de unele circumstanțe, precum oameni, împrejurări, etc.

Și aflăm în carte că de exemplu, un sondaj efectuat după Jocurile Olimpice, va arăta un procent mai ridicat al populației generale, care are o părere bună despre oamenii de culoare decât după un atac armat în care a fost implicat o persoană de culoare, de exemplu.

Însă deciziile pe care le luăm sunt dintre cele mai variate, de la ce alegem să mâncăm și să bem la prânz și până la decizii financiare și sentimentale. Iar în urma experimentelor, s-a descoperit ca creierul taie în felii subțiri informația disponibilă și o analizează super rapid și cu rezultate excelente, numai dacă îi oferim informații curate, lipsite de prejudecăți, experiențe negative și alte lucruri de genul acesta.

Dar sunt bineînțeles și cazuri în care ai nevoie de timp pentru a lua acele decizii. Citatul din această carte, cred că descrie foarte bine cum ar trebuie sa luăm deciziile.

Eu, am găsit aceasta carte foarte bună, însă parcă v-aș recomanda să citiți primul sfert și ultimul sfert din ea….restul zic eu că este doar aprofundare a ideilor deja expuse.

Trăim într-o lume saturată de informații.Avem în permanență o cantitate nelimitată de date, și ne este foarte drag argumentul că avem nevoie de cât mai multe informații și că trebuie să ne facem temele.Am detectat, de asemenea, și o adânca frustrare față de costurile neașteptate ale excesului de informație. Am ajuns să confundăm informația cu înțelegerea.

Cred că te-ar putea interesa și …

Odiseea Adriatică

Odiseea Adriatică

Nu mai știu cum de am ajuns să cumpăr această carte, dar îmi aduc aminte că am citit undeva o recomandare super...

Vegetariana

Vegetariana

Vegetariana, este o carte care împlinește puțin mai mult de un an de când am cumparat-o, principalul motiv fiind acela...

0 Comments

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.