Era capitalismului de supraveghere

Era capitalismului de supraveghere, este o carte foarte “corpolentă” să mă exprim așa. Și nu ar trebui sa fie deloc așa, pentru ca în opinia mea Shoshana Zuboff, autoarea a dorit cumva ca să faca această carte una stufoasă deși nu era chiar necesar.

Este o carte care are o cercetare solidă și idei foarte interesante, însă care reușește sa se ducă în foarte multe exemple și să folosească mult mai multe cuvinte decât ar fi nevoie, chiar și după ce a comunicat mesajul pe care îl dorea transmis. În oprinia mea, daca citești prima parte (aproximativ 30%) din toata cartea este mai mult decât suficient.

În carte vei afla cum în ultimii 20 de ani (dar chiar și mai devreme) marile corporații precum Google, Amazon sau Meta, fac o mulțime de bani folosindu-se de datele culese despre noi, despre comportamentul nostru și despre cum acestea sunt tot mai agresive în a acapara cât mai mult din acest “aur” încă neexploatat la maximum. Și deși sunt conștient că Shoshana a intuit și cercetat foarte bine ceea ce a scris în carte, în final doresc sa fiu mai optimist și să cred ca exagerează puțin (probabil intenționat) pentru a declanșa un soi de trezire în rândul oamenilor.

Si deși părerea mea poate părea negativă în privința cărții, vă recomand să o citiți, dacă aveți ocazia.

În final, vă las un fragment din cele care mie mi-au atras atenția în mod deosebit:

…Experții juridici le numesc “contracte de adeziune”, pentru că le impun utilizatorilor condiții nenegociabile, pe care ei trebuie să le respecte, fie că le convine sau nu. Contractele online de felul acordurilor privind termenii furnizării serviciului sau condițiile de utilizare, sunt numite “click-wrap” pentru că, așa cum arată foarte multe studii de cercetare, majoritatea oamenilor se trezesc “împachetați” în aceste contracte cu condiții tiranice, dând pur și simplu click pe cățuța în care scrie “Sunt de acord”, fără a citi vreodată clauzele contractului….

Cred că te-ar putea interesa și …

Odiseea Adriatică

Odiseea Adriatică

Nu mai știu cum de am ajuns să cumpăr această carte, dar îmi aduc aminte că am citit undeva o recomandare super...

Vegetariana

Vegetariana

Vegetariana, este o carte care împlinește puțin mai mult de un an de când am cumparat-o, principalul motiv fiind acela...

0 Comments

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.