Jose Saramago, a devenit unul dintre scriitorii mei preferați, atât prin temele abordate cât și prin stilul unic. Pe de alta parte, faptul ca dialogurile nu sunt delimitate clar, în stilul său de a scrie îmi este foarte neplăcut.

În Intermitențele morții, într-o țară nedenumită, dar care eu intuiesc a fi Portugalia, patria lui Saramago, moarte hotărăște să-și i-a un concediu și să nu mai omoare pe nimeni. Toate oportunitățile și toate problemele care ar putea rezulta dintr-o așa întâmplare sunt bine imaginate și dezvoltate de către autor, de parcă (aproape) ar fi un scenariu pentru o situație care chiar s-ar putea întâmpla. 

După câteva săptămâni, moartea revine și îi i-a și pe cei pe care trebuia să-i i-a în perioada în care a fost absentă, iar asta aduce o cu totul altă problemă. Însă moarte decide să-și schimbe stilul, trimițând o scrisoare de avertizare cu șapte zile înainte, celui pe care urma să-l ia. Însă o altă întâmplare neașteptată are loc, atunci când un plic trimis nu poate fi livrat, eveniment în urma căruia moartea se îndrăgostește.

Din păcate nu vă las niciun fragment care mi-a plăcut din carte, nu că nu ar fi fost, ba din contră, însă cartea am citit-o mai mult în avioane și alte călătorii și nu am avut nimic pentru a evidenția pasajele care mi-au plăcut.