Cea de-a doua carte din cele trei ale volumului numit Arhipelagul Gulag, scris de către unul dintre cei care au făcut parte din el, Alexandr Soljenițîn, este o carte în care sunt trecute în revistă, sau mai bine spus detaliate, ororile care s-au petrecut în URSS, în lagărele de muncă forțată, numite gulaguri.

Și vă pot spune, că deși nu au fost folosite camere de gazare sau alte modalități de exterminare în masă, numărul și scopul acestor lagăre a avut cam același efect ca al lagărelor de exterminare naziste – extrem de mulți oameni morți.

În cazul gulagurilor, moartea era adusă de frig, de foamete, de epuizare și de accidentele de muncă, în cele mai multe cazuri, iar numărul morților este impresionant.

Cartea aceasta, este scrisă folosindu-se același tipar ca la prima, și extrem de probabil ca la cea de-a treia – foarte detaliate, atât de detaliate, încât le găsesc greu de citit, numărul de detalii, parcă plictisind. Și da, recunosc, am  adormit de numeroase dăți citind această carte, încât cred că este cartea ce mi-a luat cel mai mult timp pentru a o termina.

Și pentru a termina, fără să plictisesc această recenzie, vă spun că Arhipelagul Gulag, poate fi un set de cărți care îți va place, mai ales dacă ești pasionat de istorie, lagăre de concentrare, suferința umană, sau doar cauți metode simple de a adormi. Iar un paragraf din multele care mi-au atras atenția:

Ceea ce voia Stalin era să aibă undeva un mare șantier unde lucrările sa fie făcute de către deținuți, care să înghită multe mâini de lucru și multe vieți (surplusul rezultat după deschiaburire), care sa ofere siguranța unei uriașe camere de gazare, dar să fie mai ieftină și care, în același timp, să lase istoriei un grandios monument al domniei lui, ceva de genul piramidelor.