Scrisă de către Igor Bergler, unul dintre cei mai buni scriitori români (spun alții), Minciuna lui Michelangelo – Catedrala în flăcări, este o carte din genul Codul lui Da Vinci. Însă mai slabă, mult mai slabă.

Cartea abordează o poveste ficțională, care are loc în timpul papei Benedict al XVI-lea, când mai mulți cardinali sunt găsiți morți, mai mulți mor pe parcurs și toate cadavrele sunt aranjate pentru ca morțile lor să semene cu morțile apostolilor. Avem un profesor american care ajunge în Italia și care ajută la rezolvarea cazului, un senator italian, servicii secrete, dar și un traficant de droguri mexican.

O carte care putea fi chiar interesantă, însă irosește zeci de pagini și lungește cartea nespus de mult cu discuțiile dintre profesor și gazdele acestuia despre apariția creștinismului și despre cum acesta este bazat pe fapte care nu s-au petrecut în realitate, sau care au fost departe de relatări, în cel mai bun caz.

Iar povestea în sine și deznodământul nu mi s-au părut atât de atrăgătoare, ca să compenseze din timpul irosit, aș putea spune, cu citirea acestei cărți.

Un alt aspect care m-a dezamăgit teribil, a fost multitudinea de momente când am găsit în carte exprimarea “ca și”, care este greșită în limba română și denotă un vocabular sărac.

În mod clar nu o pot recomanda, însă vă las în continuare un scurt fragment, care mi-a atras atenția, din carte:

…sclavii și analfabeții, cei mai săraci, și din punct de vedere material și cu duhul, deoarece promisiunea creștinismului era cea mai simplă și fără eforturi dintre toate – erai salvat dacă acceptai să crezi în Isus. Atât. Orice altă religie îți cerea un pic de efort, sacrificii, respectarea unor obiceiuri stricte, tăierea împrejur.