Niciodată nu e de ajuns

Judith Grisel, în Niciodată nu e de ajuns aduce în discuțiile dependențele de substanțe (dar nu numai) și modul în care substanțele sabotează creierul ca să creeze dependență, dar și cum faptul că în timp, creierul dezvoltă o rezistență, o toleranță la substanță și ca mereu vei avea nevoie de o doză tot mai mare, de o substanță mai puternica ca să obții aceeași stare ca aceea pe care ai obținut-o inițial.

Iar Judith Griesel este o persoană care a testat aproape toate substanțele despre care vorbește în carte și care nu vorbește si le explică doar din punct de vedere medical și științific cât și personal.

Personal am avut așteptări mai mari de la aceasta carte, dar ar fi o minciuna să spun ca nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor, dar nici cu mult sub nu a fost.Și îți recomand ca sa o citești mai ales dacă te lupți cu vreo dependență.

Cred că te-ar putea interesa și …

Odiseea Adriatică

Odiseea Adriatică

Nu mai știu cum de am ajuns să cumpăr această carte, dar îmi aduc aminte că am citit undeva o recomandare super...

Vegetariana

Vegetariana

Vegetariana, este o carte care împlinește puțin mai mult de un an de când am cumparat-o, principalul motiv fiind acela...

0 Comments

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.