Randez-vous cu Rama

Rendez-vous cu Rama, este o carte despre care am aflat pe Quora și unde am citit o opinie foarte populară cum că aceasta carte ar fi una dintre cele mai bune, care ar imagina un posibil contact cu o civilizație extraterestră.

Autorul ei, Arthur C. Clarke este unul dintre cei mai buni scriitori de SF și un și foarte bun astronom, însă recunosc că eu nu auzisem de el până acum.

Acesta este primul volum din serie și a fost un volum tare greu de găsit, pentru care am răscolit mult internetul și pe care l-am găsit tot online, însă într-un anticariat, ca carte folosită (SH), însă este în stare excelentă.

Însă cu siguranță vă interesează cartea și nu vreau sa spun foarte multe despre ce se găsește în ea, ca să nu dau spoilere, însă în Rendez-vous cu Rama, o civilizație umană care s-a răspândit în aproape toate colțurile sistemului solar descoperă o navă extraterestră, de dimensiuni impresionante și care pare lipsită de viață, traversând sistemul solar. Un echipaj este trimis șă investigheze și să exploreze nava extraterestră. Mai departe nu vă spun, pentru că este o carte frumoasă pentru genul SF și poate că, chiar prezintă unul dintre cele mai realiste moduri în care ar arăta o întâlnire cu o civilizație extraterestră.

Cred că te-ar putea interesa și …

Odiseea Adriatică

Odiseea Adriatică

Nu mai știu cum de am ajuns să cumpăr această carte, dar îmi aduc aminte că am citit undeva o recomandare super...

Vegetariana

Vegetariana

Vegetariana, este o carte care împlinește puțin mai mult de un an de când am cumparat-o, principalul motiv fiind acela...

0 Comments

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.