Să-mi trimiți un cuvânt din când în când – o poveste de dragoste și supraviețuire în Gulag, de Orlando Figes, este fix asta – o poveste de dragoste și supraviețuire în Gulag.

Partea frumoasă a acestei cărți este că este scrisă în majoritate, pe fapte reale, trăite de către cele două personaje principale – Lev și Svetlana.

Aceștia s-au cunoscut înainte de începerea celui de-al Doilea Război Mondial, iar Lev a fost recrutat și trimis pe front. Aici, Lev a fost capturat de către armata germană și a fost făcut prizonier de război fiind plimbat prin mai multe lagăre de muncă. Pentru că vorbea și germană, Lev a fost recrutat de mai multe ori de către nemți pentru a deveni spion, însă acesta a refuzat mereu. Însă pentru că alți prizonieri ruși de război l-au auzit pe Lev discutând în germană cu inamicul, acesta a fost denunțat, ca fiind spion, atunci când armata roșie a cucerit Germania.

Pentru trădare de patrie, Lev a primit 10 ani de muncă forțată într-un lagăr de reeducare din Siberia, la Peciora, nu foarte departe de Vorkuta, În tot acest timp, Svetlana a terminat scoala și s-a angajat într-un institut ce producea și cerceta cauciucul.

Aceasta află într-un final ce s-a întâmplat cu Lev și aceștia încep o corespondență, cu sute de scrisori, pe durata întemnițării lui Lev, reușind chiar de mai multe ori să se vadă în persoană.

Vă las un fragment dintr-o scrisoare scrisă de către Lev către Svetlana (sau Svet, Sveta).

Ți-am citit mustrarea, Sveta, și cu greu aș putea să fiu de acord cu tine. Dacă eram în situația ta, probabil că aș fi spus la fel, dar șederea aici te face să gândești diferit câteodată și să privești lucrurile într-un fel atât de chinuit și bănuitor , încât îți vine să-ți iei câmpii. Trauma psihică este de vină – și ea poate da peste cap o mulțime de lucruri.