Viața 3.0 – Omul în epoca Inteligenței Artificiale

O super carte scrisă de către Max Tegmark, una dintre cele mai mari figuri în domeniul IA în acest moment la nivel internațional.O carte care se concentrează foarte mult pe etica din spate IA și despre cum ar trebui să construim IA care să fie benefică cât mai multor oameni și să nu construim arme de distrugere cotate cu IA.

Deși prima jumătate de carte este foarte interesantă și ușor de urmărit, eu personal, am găsit cam a două jumătate foarte dificilă și complicată și nu am reușit să înțeleg profunzimea ideilor dezbătute în această parte a cărții. Însă chiar și așa, este o carte pe care o recomand și care mi-a plăcut mult, mai ales că numărul cărților despre IA traduse în română și care sunt încă actuale este destul de mic.

Și vreau să vă asigur ca autorul este cât se poate de neutru în privința IA, pentru că segmentul ales ca citat din carte poate creea o impresie diferită:

Nu-i exclus să existe un mod de a proiecta o IA autoameliorantă care să ne dea garanția că păstrează pe veci obiective prietenoase față de oameni, dar trebuie să recunosc că deocamdată nu știm cum sa o construim – și nici măcar dacă e posibil.

Cred că te-ar putea interesa și …

Odiseea Adriatică

Odiseea Adriatică

Nu mai știu cum de am ajuns să cumpăr această carte, dar îmi aduc aminte că am citit undeva o recomandare super...

Vegetariana

Vegetariana

Vegetariana, este o carte care împlinește puțin mai mult de un an de când am cumparat-o, principalul motiv fiind acela...

0 Comments

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.